Interviu cu meşterul Dumitru Liceanu
- Consideraţi că vădăstrenii vă cunosc sau e nevoie de prezentare?
- Mă cunosc majoritatea căci m-am născut aici în 1943 şi am trăit toată viaţa în acest sat.
- Celor ce nu vă cunosc, cum v-aţi prezenta în câteva cuvinte?
Mă numesc Liceanu Dumitru, am 65 de ani şi am fost singurul copil al părinţilor mei. Tatăl meu se numea Liceanu Nicolae şi a fost meşter cojocar. El avea în permanenţă ucenici, adică băieţi care terminau şcoala şi veneau la el să lucreze şi să înveţe meserie. Pe când eu aveam vreo 12-13 ani tata avea şapte băieţi în ucenicie. Fiind cam de vârsta mea îmi plăcea compania lor aşa că eram prezent printre ei când lucrau. Din curiozitate şi din plăcerea de a fi cu ceilalţi băieţi şi de a încerca să fac aceleaşi lucruri ca ei, m-am integrat în grupul ucenicilor şi am învăţat meserie. A contat şi faptul că fiind singur, despărţirea de părinţi pentru a pleca de acasă la vreo şcoală mai departe ar fi fost prea dureroasă pentru ambele părţi aşa că am ales să rămân acasă şi să-i urmez tatei în practicarea meseriei.
- Dintre ucenicii tatălui a practicat cineva meseria învăţată de la el?
- Ucenicii tatei au fost numeroşi, mulţi dintre ei au lucrat atât timp cât meseria a fost căutată. Dintre ei mi-i amintesc pe Pacea Ion, Pascu Ştefan, Morat Marin, Golea Gheorghe, Danciu Gheorghe, Tomescu Achim, Dan Iancu.
- După ucenicie cum aţi evoluat profesional?
- Am lucrat acasă cu tata care avea autorizaţie pentru practicarea meseriei. De la un moment dat tata a fost solicitat de Şcoala Populară de Arte de la Slatina să fie instructor şi a avut o clasă acasă. A lucrat în acest sistem cam 12 ani, timp în care eu am fost şofer la C.A.P. căci meseria nu mai avea căutare, adică cojoacele nu mai erau purtate de către toţi ca odinioară, aşa că nu existau comenzi şiu nu puteam să trăiesc din practicarea acestei meserii. După moartea tatei, după 2000, am continuat eu colaborarea cu Şcoala Populară.
- După practicarea acestei meserii timp de-o jumătate de veac ce realizări consideraţi că aveţi pe plan profesional?
- Mă mândresc că practicând meseria preluată de la tata am contribuit la continuarea portului tradiţional. În tinereţe am lucrat sute de cojoace pentru că se purtau în acea vreme de către toată lumea. În ultimii ani lucrez doar la comandă iar solicitările sunt puţine, doar cântăreţi de muzică populară sau colecţionari. Am lucrat pentru Marius Măgureanu, Costică Măgureanu şi Reveca Sălceanu. Cu ani în urmă, când trăia tata, două cojoace ne-au fost comandate de conducerea judeţeană a P.C.R. pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu.
- Care consideraţi că a fost perioada cea mai propice pentru practicarea meseriei şi care perioadă a fost de realizări şi succese?
- Ca volum de muncă perioada tinereţii a fost incomparabil mai fructuoasă. Aveam mult de muncă, abia făceam faţă solicitărilor căci cojoacele erau indispensabile. Ca succes ultima perioadă este incontestabil mai favorabilă. Atât meseria cât şi activitatea mea s-au bucurat de recunoaştere cu ocazia participării la târguri şi expoziţii
- Ce vă doriţi acum când activitatea profesională se apropie de final?
- Cea mai mare dorinţă a mea este să las în urma mea un urmaş care să ducă mai departe tradiţia.
- Cum vă explicaţi că tinerii nu sunt atraşi de această meserie?
- Sunt mai multe motive, nu doar unul, aş menţiona câteva - câştigul material este tardiv, este nevoie de foarte multă răbdare, tinerii sunt atraşi de cele moderne şi mai puţin de tradiţie şi cel mai important, este necesară multă muncă.
- Aţi sfătui tinerii să practice această meserie? Cu ce argumente aţi încerca să-i convingeţi?
- Primul argument este necesitatea continuării tradiţiei. Alt argument puternic este că această meserie poate fi o şansă extraordinară. Cine va învăţa şi va stăpâni tainele acestui meşteşug poate, dincolo de confecţionarea cojoacelor să devină instructor în cadrul Şcolii Populare de Arte şi să participe la expoziţii şi târguri atât în ţară cât şi în străinătate, să călătorească deci şi să vadă locuri în care nici n-a visat vreodată că ar putea ajunge.
- Vorbiţi din propria experienţă? Aţi călătorit datorită meseriei?
- Da. În ultimii ani am fost în Franţa, Belgia, Germania, Italia, Bulgaria, Austria.
- Activitatea dumneavoastră este popularizată?
- Da, s-au realizat documentare, de exemplu cel al lui Paul Şoloc la TVR2, s-au scris articole în presă, am dat interviuri la radio, activitatea e prezentată în broşuri şi pliante.
- Se pare că activitatea dumneavoastră profesională e într-adevăr una de succes. Care este secretul? Ce v-a transmis, ce v-a învăţat tatăl dumneavoastră în afară de meserie?
- Mi-a spus ca înainte de toate să fiu om, să-i respect pe cei din jur pentr a fi la rândul meu respectat, să fiu cinstit, să merg pe calea cea dreaptă în viaţă, ceea ce-şi învaţă orice părinte odrasla, nimic spectaculos.
- Poate că nu e spectaculos nimic nici în viaţa, nici în spusele omului dar creaţia sa e, incontestabil vrednică de admiraţie iar aţa meşteşugit cusută pe pielicica cojoacelor spune mereu, mereu aceeaşi poveste mută sau plină de tâlcuri şi semnificaţie, depinde de ochiul şi sufletul privitorului.
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
- Consideraţi că vădăstrenii vă cunosc sau e nevoie de prezentare?
- Mă cunosc majoritatea căci m-am născut aici în 1943 şi am trăit toată viaţa în acest sat.
- Celor ce nu vă cunosc, cum v-aţi prezenta în câteva cuvinte?
Mă numesc Liceanu Dumitru, am 65 de ani şi am fost singurul copil al părinţilor mei. Tatăl meu se numea Liceanu Nicolae şi a fost meşter cojocar. El avea în permanenţă ucenici, adică băieţi care terminau şcoala şi veneau la el să lucreze şi să înveţe meserie. Pe când eu aveam vreo 12-13 ani tata avea şapte băieţi în ucenicie. Fiind cam de vârsta mea îmi plăcea compania lor aşa că eram prezent printre ei când lucrau. Din curiozitate şi din plăcerea de a fi cu ceilalţi băieţi şi de a încerca să fac aceleaşi lucruri ca ei, m-am integrat în grupul ucenicilor şi am învăţat meserie. A contat şi faptul că fiind singur, despărţirea de părinţi pentru a pleca de acasă la vreo şcoală mai departe ar fi fost prea dureroasă pentru ambele părţi aşa că am ales să rămân acasă şi să-i urmez tatei în practicarea meseriei.
- Dintre ucenicii tatălui a practicat cineva meseria învăţată de la el?
- Ucenicii tatei au fost numeroşi, mulţi dintre ei au lucrat atât timp cât meseria a fost căutată. Dintre ei mi-i amintesc pe Pacea Ion, Pascu Ştefan, Morat Marin, Golea Gheorghe, Danciu Gheorghe, Tomescu Achim, Dan Iancu.
- După ucenicie cum aţi evoluat profesional?
- Am lucrat acasă cu tata care avea autorizaţie pentru practicarea meseriei. De la un moment dat tata a fost solicitat de Şcoala Populară de Arte de la Slatina să fie instructor şi a avut o clasă acasă. A lucrat în acest sistem cam 12 ani, timp în care eu am fost şofer la C.A.P. căci meseria nu mai avea căutare, adică cojoacele nu mai erau purtate de către toţi ca odinioară, aşa că nu existau comenzi şiu nu puteam să trăiesc din practicarea acestei meserii. După moartea tatei, după 2000, am continuat eu colaborarea cu Şcoala Populară.
- După practicarea acestei meserii timp de-o jumătate de veac ce realizări consideraţi că aveţi pe plan profesional?
- Mă mândresc că practicând meseria preluată de la tata am contribuit la continuarea portului tradiţional. În tinereţe am lucrat sute de cojoace pentru că se purtau în acea vreme de către toată lumea. În ultimii ani lucrez doar la comandă iar solicitările sunt puţine, doar cântăreţi de muzică populară sau colecţionari. Am lucrat pentru Marius Măgureanu, Costică Măgureanu şi Reveca Sălceanu. Cu ani în urmă, când trăia tata, două cojoace ne-au fost comandate de conducerea judeţeană a P.C.R. pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu.
- Care consideraţi că a fost perioada cea mai propice pentru practicarea meseriei şi care perioadă a fost de realizări şi succese?
- Ca volum de muncă perioada tinereţii a fost incomparabil mai fructuoasă. Aveam mult de muncă, abia făceam faţă solicitărilor căci cojoacele erau indispensabile. Ca succes ultima perioadă este incontestabil mai favorabilă. Atât meseria cât şi activitatea mea s-au bucurat de recunoaştere cu ocazia participării la târguri şi expoziţii
- Ce vă doriţi acum când activitatea profesională se apropie de final?
- Cea mai mare dorinţă a mea este să las în urma mea un urmaş care să ducă mai departe tradiţia.
- Cum vă explicaţi că tinerii nu sunt atraşi de această meserie?
- Sunt mai multe motive, nu doar unul, aş menţiona câteva - câştigul material este tardiv, este nevoie de foarte multă răbdare, tinerii sunt atraşi de cele moderne şi mai puţin de tradiţie şi cel mai important, este necesară multă muncă.
- Aţi sfătui tinerii să practice această meserie? Cu ce argumente aţi încerca să-i convingeţi?
- Primul argument este necesitatea continuării tradiţiei. Alt argument puternic este că această meserie poate fi o şansă extraordinară. Cine va învăţa şi va stăpâni tainele acestui meşteşug poate, dincolo de confecţionarea cojoacelor să devină instructor în cadrul Şcolii Populare de Arte şi să participe la expoziţii şi târguri atât în ţară cât şi în străinătate, să călătorească deci şi să vadă locuri în care nici n-a visat vreodată că ar putea ajunge.
- Vorbiţi din propria experienţă? Aţi călătorit datorită meseriei?
- Da. În ultimii ani am fost în Franţa, Belgia, Germania, Italia, Bulgaria, Austria.
- Activitatea dumneavoastră este popularizată?
- Da, s-au realizat documentare, de exemplu cel al lui Paul Şoloc la TVR2, s-au scris articole în presă, am dat interviuri la radio, activitatea e prezentată în broşuri şi pliante.
- Se pare că activitatea dumneavoastră profesională e într-adevăr una de succes. Care este secretul? Ce v-a transmis, ce v-a învăţat tatăl dumneavoastră în afară de meserie?
- Mi-a spus ca înainte de toate să fiu om, să-i respect pe cei din jur pentr a fi la rândul meu respectat, să fiu cinstit, să merg pe calea cea dreaptă în viaţă, ceea ce-şi învaţă orice părinte odrasla, nimic spectaculos.
- Poate că nu e spectaculos nimic nici în viaţa, nici în spusele omului dar creaţia sa e, incontestabil vrednică de admiraţie iar aţa meşteşugit cusută pe pielicica cojoacelor spune mereu, mereu aceeaşi poveste mută sau plină de tâlcuri şi semnificaţie, depinde de ochiul şi sufletul privitorului.